-
Adrian Szabo – Director Școala de Tenis
Adrian este Directorul Scolii de Tenis Winners. Are o vastă experiență ca antrenor începând cu anul 1996 când a fost antrenor în cadrul clubului UTA Arad unde l-a avut ca elev pe Marius Copil, actualul jucător de Cupa Davis al României. Între 1997 și 1998 a antrenat copiii de la Școala de tenis Weisz Arad-Augsburg, iar din anul 2000, timp de doi ani, a antrenat la T.C. Ascheim, Germania. Apoi s-a reîntors în România unde timp de 7 ani a fost antrenor la clubul sportiv Harnut Radu din Cluj-Napoca. Adrian este e profesie medic stomatolog, dar spune că tenisul va fi întotdeauna pe primul plan.
Tel: 0722.572.541
Email: sadriansebastian@ yahoo.com
Limbi străine: Engleza și germana
-
Bogdan Nițescu – Head Coach
Bogdan este antrenor la Winners Tennis Club din anul 2008. A fost jucător în echipa de juniori a clubului Risnener Sport Verein ( Hamburg, Germania), alături de Victor Crivoi, între 1995 și 1996. Între 1996 și 2001 a obținut multiple titluri de campion și vicecampion național la simplu și pe echipe, alături de Victor Hănescu, legitimat fiind la clubul licelului sportiv Emil Racoviță și mai apoi la clubul Sanatatea din București. în următorii trei ani a fost antrenor și jucător la clubul german Tus-Ickern, iar mai apoi s-a transferat, incepând cu 2004 la clubul Rot-Weiss Walltrop. A absolvit cursurile de pregătire ale Federației Profesorilor din Germania, specializarea metodică, tehnică și tactică. Între 2006 și 2007 a colaborat cu jucătoarea austriacă Tamira Paszek ( Top 100 WTA) în Lindau, Austria și cu echipa de tenis Magic Life în Rhodos, Grecia și Antalya, Turcia. În anul 2009 a fost antrenorul oficial al loturilor de 14 ani băieți și fete care au reprezentat România la turneele internaționale TIM Essone ( Campionat European) și Les Petit As ( Campionat Mondial).
Tel: 0755.049.568
Email: bogiali@yahoo.com
Limbi străine: engleza
-
Andreea Nițescu
Andreea este câștigătoarea mai multor turnee naționale de copii, junior și seniori. S-a alăturat echipei Winners Tennis Club în anul 2008, an în care a absolvit cursurile Facultății de Educatie Fizică și Sport, specializarea tenis de câmp. Între anii 1998 -2000 a fost legitimată la clubul CSS 2 București, avându-l ca antrenor pe Zacopcenu Mihai. În această perioadă a participat la Campionatele Nationale de Juniori pe echipe in mai multi ani consecutivi. În 2002, Andreea a făcut parte din echipa Tus-Ickern, în Germania. Apoi, în 2005 a fost legitimată la T.C Trento Italia, avându-l ca antrenor pe Massimo Labrocca. În această perioadă a participat la o serie de concursuri unde a ocupat locul 1.
Tel:0740.258.820
Email: andreea_nitescu@yahoo.com
Limbi straine: engleza
-
Monica Mastan
Monica este antrenoare la Winners Tennis Club din anul 2008. Are o diplomă de Master in „STIINTA SPORTULUI”, în cadrul Universitatii „BABES-BOLYAI” Cluj-Napoca și a absolvit cursuri de psihologie sportivă și masaj-kinetoterapie. Printre performanțele sportive ale Monicăi se numără atingerea pozitiei 506 în clasamentul WTA, căștigarea mai multor turnee internaționale de juniori (în Ungaria, Italia, Franta, Belgia), câștigătoare a turneului cu premii totale in valoare de 10.000 $ din Turcia în 2003 și accederea pe tabloul principal la turnee cu premii totale in valoare de 25.000 $, 50.000 $ si 75.000 $. A fost componentă a lotului național de tenis atât la juniori cât și la seniori și vicecampioană natională la categoria 13-14 ani. În perioada 2005-2008 a fost antrenor de tenis la clubul “Harnut Radu”, Cluj-Napoca.
Telefon: 0745.807399
E-mail: moni_mast@yahoo.com
Limbi străine: engleză, franceză
-
Bogdan Mihali
Bogdan este antrenor de tenis din anul 2000. A început ca antrenor asistent la Tennis Club Pheonix Baia-Mare, iar mai apoi, între 2003—2006 a fost antrenor la Islington Tennis Centre și Next Generation David Lloyed Tennis Centre din Londra. Între 2004—2006 a fost antrenor Nr. 1 in Marea Britanie under 12s Oliver Golding. A urmat o perioada de doi an în care a antrenat la TC. Internazionale Milano în Italia, unde, după un an, a fost promovat în postul de Director sportiv și head coach. Începând cu anul 2009 este Director tehnic și antrenor la Winners Tennis Club. Bogdan are o diplomă de antrenor de performanță eliberată de Federatia Engleza de Tennis în 2003. Totodată a participat la diverse seminarii si stagii de pregătire pentru antrenori ținute de mari antrenori de tenis: Annacone, Gilbert, Cash, Tonny Roche, Brad Langevard, Carl Maes și alții.
Telefon: 0745.243171
E-mail: bogdan_mihali@yahoo.co.uk
Limbi straine: engleză, italiana
-
Alina Sucmănaru
Alina este antrenor de tenis în cadrul clubului Winners Tennis Club din anul 2009. Între 2005 și 2008 a urmat cursurile Facultății de Educatie Fizică si Sport, specializarea tenis de câmp, in cadrul Universitatii „BABES-BOLYAI” Cluj-Napoca. În 2010, a absolvit un master în „Antrenament si Performanta Sportiva” în cadrul aceleași facultăți. A câștigat mai multe turnee naționale pentru junior și deține un certificat pentru pregatirea personalului didactic, nivelul I si II.
Telefon: 0765.426.020
E-mail: sucmanaru_alina@yahoo.com
Limbi straine cunoscute: engleza, franceza
-
Dan Mihali
Dan este membru al echipei Winners de anul acesta. Și-a început cariera ca antrenor în anul 2005 la clubul TC Daniela Baia Mare, unde a antrenat până în 2007. Apoi a ocupat funcția de antrenor la clubul italian La Pinetina Como. Înainte de a se alătura echipei clubului Winners, a colaborat ca antrenor și la clubul Sport Park Vedano al Lambro din Italia unde a însoțit diferiti sportivi ai clubului în turnee interne și internaționale din cardul circuitului ETA și ITF. Dan are o diplomă de instructor de tenis obținută în anul 2009 la facultatea de Educație Fizică și Sport Bogdan Vodă, Baia-Mare și o diplomă de Monitor de ski obținută de la aceeași facultate. Între 2008 și 2009 a urmat un curs de Maestro de tenis de tennis in cadrul Federatie Italiene de tennis.
Telefon: 0744.991.064
Email: coulthard2005@yahoo.com
Limbi străine: engleză și italiană – nivel avansat
-
Ancuța Gădălean
Ancuța este s-a alăturat echipei Winners Tennis Club încă de la înființarea clubului, în 2008. Este studentă în ultimul an la Facultatea de Educație Fizică și Sport, Universitatea Babes-Bolyai – specializarea tenis de câmp. Cariera ei ca antrenor de tenis a început în cadrul Clubului Universitatea Cluj, între anii 2006-2007. În cadrul Winners Tennis Club, Ancuța, antrenează grupe de copiii de diferite vârste și s-a implicat activ în organizarea turneelor de copii din cadrul circuitului Tenis 10.
-
Alex Jecan
Alex este cel mai nou membru al echipei Winners Tennis Club. A absolvit anul acesta cursurile University of the West of England, Bristol din Marea Britanie cu o diplomă în business si management in sport, cursuri de antrenor de tenis. Între 2008 și 2009 a fost antrenor asistent la Oxstalls Tennis Centre Gloucester. În timpul facultății, Alex a avut un rol important în organizarea clubului de tenis al universității, iar cât timp a fost antrenor la Oxstalls Tennis Centre a avut atribuții de organizare a turneelor de tenis.
Telefon: 0741.055.502
E-mail: jecan_alex@yahoo.com
Limbi străine: engleza, franceza
Condiție fizică:
-
Cristina Lucaci
Cristina este multiplă campioană județeană la categoria de vârstă 10-11 ani și campioană și vicecampioană națională la juniori. A ocupat locul III la proba de 100m garduri la Campionatele Balcanice de Juniori desfășurate în Grecia în anul 2002. A ocupat locul III la Campionatele Internaționale ale României în 2003, 2005 și 2006. Este multiplu medaliată la Campionatele Naționale ale României la tineret și seniori în 2004, 2005, 2006, 2007 și 2008. Cristina a absolvit cursurile Facultatea de Educatie Fizica si Sport , specializarea atletism, in cadrul Universitatii Babes-Bolyai, Cluj Napoca și are o diplomă de master în Stiința Sportului obtinuță în cadrul aceleași facultăți.








