Andrei Pavel si Patrick Ciorcila intr-o pauza de antrenament

Având aceste borne la activ, Andrei Pavel a surprins pe toată lumea acum aproximativ trei luni, când a început colaborarea cu un tânăr jucător român, Patrick Ciorcilă. Tenismanul clujean ajunsese la un moment dat, pe când avea 16 ani, cel mai tânăr jucător cu cel mai bun clasament din ATP și a fost convocat, din 2012 încoace, la toate acțiunile de Cupa Davis ale României, în lotul lărgit. Andrei Pavel ne vorbește cu încredere despre această nouă provocare din viața lui și este sigur că parteneriatul va fi unul de succes.

-Andrei, multă lume a rămas foarte surprinsă de alegerea ta. Ești antrenorul lui Patrick, locuiești de aproape trei luni la Cluj, vă antrenați la Winners Tennis Club în fiecare zi. Cum de ați luat această decizie?
-Am început o muncă interesantă cu Patrick Ciorcilă. Din mai multe puncte de vedere spun că este interesantă. Îmi place profilul lui moral, ca să spun așa. E un băiat extrem de bine crescut, de inteligent, educat și în același timp se poate spune că am intuit corect momentul de cumpănă în care se află și doresc să îi redau plăcerea de a juca. Se știe, el a început de foarte devreme să joace în circuitul futures, a urcat în clasament, apoi a avut o perioadă mai puțin fastă, dar inerentă, din punctul meu de vedere. Astfel de lucruri se întâmplă în tenis, el e foarte tânăr, iar la cei 18 ani pe care îi are poate foarte bine să revină atât în clasament cât și la o formă sportivă care să îl satisfacă în primul rând pe el, apoi toate se vor pune în mișcare. Eu l-am remarcat pe Patrick de mai multă vreme iar discuțiile despre această colaborare au cunoscut o perioadă de tatonare de peste un an, atâta doar că eu aveam un aranjament perfectat cu Benjamin Becker, o colaborare pe care trebuia să o duc la bun sfârșit. Astfel încât se poate spune că dacă pentru unii decizia mea de a lucra cu Patrick pare surprinzătoare, pentru noi doi nu este așa, noi luând contact încă de mai multă vreme.

Mi-am dorit enorm să antrenez un român, să facem ceva sută la sută românesc

-I-ai urmărit evoluțiile din trecut?
-Da, l-am văzut în mai multe rânduri, chiar și în primăvară l-am văzut la turneul de la București, i-am observat calitățile, i le-am putut evalua. Trebuie să recunosc că mi-am dorit încă de la începutul anului să antrenez un român, să-mi leg cariera de antrenor de un jucător de-al nostru, să facem un lucru sută la sută românesc. În acest sens am fost în discuții și cu Marius Copil, cu Adrian Ungur și bineînțeles că și cu Patrick Ciorcilă, prin părinții lui. Pe vremea aceea Patrick avea un antrenor, exista un plan comun cu acesta și poate că nu ar fi fost oportună începerea unei colaborări. A sosit mai apoi și un altfel de moment, în care am considerat că merită făcută această încercare. Am venit la Cluj, la început ca să vedem cum ne potrivim, într-un fel de sondare a terenului, și-apoi acest lucru experimental s-a transformat într-o certitudine, în aceste trei luni de când sunt la Cluj și lucrăm împreună.

Eu la 18 ani am vrut să mă las de tenis

-Cum l-ai găsit pe Patrick acum trei luni, în momentul în care ați început colaborarea?
-Patrick cel de acum trei luni era într-un moment specific unui adolescent, cu tot ce înseamnă acest lucru, un moment în care își pierduse puțin dragul de a juca. De fapt nici nu mai jucase de circa 6 săptămîni consecutive. Țin minte că și eu, la 18 ani, după ce tocmai câștigasem Roland Garros-ul la juniori nu mai voiam să joc tenis, deci astfel de lucruri se pot întâmpla unui tânăr.

-Pentru Patrick Ciorcilă e în mod evident o provocare să fie antrenat de către căpitanul nejucător al echipei de Cupa Davis. Dar care este provocarea pentru tine?
-Provocarea pentru mine are două componente: o dată că iau un jucător român foarte tânăr, ceea ce îmi conferă o perspectivă de creștere a calităților lui, apoi că am luat un jucător aflat într-un moment oarecum dificil al său, când poate că își pierduse din apetitul pentru joc. Sunt foarte încrezător în calitățile lui și în munca pe care o depune iar aceste lucruri își vor spune cuvântul foarte curând.

Un jucător face mare un antrenor, nu invers

-Care este filosofia ta în ceea ce privește antrenoratul?
-Am trecut prin perioade foarte grele după ce m-am lăsat de tenis, îmi lipsea adrenalina. A fost nevoie de o vreme în care să mă liniștesc și să văd ce vreau să fac pe mai departe. Esențial mi s-a părut faptul că am reușit să pun pe picioare o academie de tenis, în care am lucrat cu copiii. Așa mi s-a părut mie că trebuie să o iau în noua meserie, de la început. Pentru că nu e totuna experiența mea de jucător cu cea de antrenor. Și-atunci am considerat că pașii trebuie să fie mărunți dar fermi. Chiar dacă am antrenat și jucătoare sau jucători consacrați, perioada aceea în care am luat totul de jos, de la început, îmi rămâne în minte ca fiind una de referință. În ceea ce privește filosofia mea de antrenor, ea rămâne aceeași, indiferent că este vorba despre Patrick Ciorcilă sau despre jucători mai bine clasați în circuit. Vreau ca jucătorii mei să aibă plăcerea de a juca, vreau ca dorința aceasta de muncă să vină din interiorul lor, din conștientul lor. Îmi doresc ca jucătorii mei să aibă acest killer-instinct, cel care poate face diferența într-un meci, știindu-se că acolo e cel mai greu, pe teren, când ești tu cu tine însuți, fără antrenor, fără sfătuitori, fără nimic altceva. Tu cu tine. Să antrenezi încrederea nu e un lucru simplu, ori eu asta vreau, ca jucătorii mei să aibă încredere în ei. Știu că e greu, și eu am trecut prin asta, e dificil să ai această încredere, mai ales când ești la început de drum, așa cum e și Patrick. Dar trebuie să dobândești această „aroganță” de a avea sută la sută încredere în tine. În această filosofie pe care mi-o construiesc și eu, la rândul meu, sunt conștient că jucătorul face mare un antrenor, nu invers. Dar sunt dator față de mine însumi să fac tot posibilul să le spun jucătorilor mei tot ceea ce e mai bine pentru ei, ceea ce li se potrivește, ceea ce îi poate ajuta să-și capete sau să își recapete încrederea în ei. Ideea mea este că un antrenor trebuie să se plieze după jucătorul lui, nu invers. De exemplu, dacă jucătorul are o lovitură diferită față de alții (în sensul bun, o lovitură specifică), atunci trebuie ca această lovitură diferită să o perfecționezi la maximum, nu să-i schimbi lovitura aceasta. Am reușit să fac asta recent cu Benjamin Becker și s-a văzut în clasament.

De la stanga la dreapta: Andrei Pavel, Patrick Ciorcila, Adrian Szabo si Horia Racolta

-Un alt lucru surprinzător, poate, este că ați ales să vă antrenați la Cluj. De ce?
-Familia Ciorcilă a reușit să facă aici, la Winners Tennis Club un loc extraordinar pentru tenis. Nu m-am așteptat să avem toate aceste condiții, mai nou avem și un teren de hard (ciment), terminat luna trecută. Oamenii care lucrează la club, începînd de la personalul de la terenuri, de la cei de la restaurant și până la corpul de profesioniști din tenis sunt niște oameni exemplari, așa că nu văd de ce am fi ales un alt loc. Ne-am format și o mică echipă, cu antrenorul Adrian Szabo, kinetoterapeutul Horia Racolța, sunt doi oameni extraordinari, încercăm ca împreună să dăm sens acestei colaborări din jurul lui Patrick. Această mică echipă se pare că place și altora, pentru că două săptămîni s-a antrenat aici și Marius Copil, cel care la plecarea spre Australia a spus că o să mai revină la Cluj. Asta o să și încercăm să facem pe viitor, să aducem aici, la Cluj, și alți jucători români, asta va fi bine și pentru Patrick, să se poată verifica în compania unor astfel de tenismani experimentați. Clujul are potențial, aici s-au câștigat două meciuri foarte importante de Cupa Davis, cu Ciprian Porumb căpitan nejucător, deci e ceva natural ca jucătorii români să se simtă foarte bine în acest oraș, un oraș care a purtat noroc tenisului românesc.

Patrick nu este în postura de a-și dori totul sau nimic, el poate alege

-După această perioadă de trei luni care vă este planul?
-Am discutat cu Patrick și ne propunem ca în 2015 să reintrăm în concursuri, știindu-se că el a făcut o pauză destul de lungă din acest punct de vedere. Dar nu vreau să creez presiune. Vreau ca lucrurile să se deruleze în ritmul în care să ne convină, să le luăm treptat, nu abrupt. Chiar dacă rezultatele nu vor veni imediat, pentru că sunt multe luni de când nu a jucat, mă aștept totuși ca undeva spre primăvară-vară să revină la clasamentul lui cel mai bun pe care l-a avut și apoi vom mai vedea. Să nu uităm că Patrick urmează cursurile Transylvania College The Cambridge International School in Cluj, unde este în ultimul an, și că în 2015 are cele mai grele examene. Imediat după aceea se va înscrie la Universitatea de Business, un domeniu de care se simte foarte atras. Sunt lucruri care se întrepătrund, nu e o problemă ușor de rezolvat asta, cu împărțitul între școală și tenis. După ce își va fi dat examenele acelea, cu siguranță că lucrurile se vor simplifica și atunci concentrarea lui va putea fi mult mai mare pe tenis. Patrick nu este în postura de a-și dori totul sau nimic, el poate foarte bine să îmbine aceste două planuri, nu ar fi primul sportiv care ar fi în stare să facă asta. Eu sunt antrenorul lui, trebuie să fac tot posibilul ca să ajungă un tenisman profesionist, dar pot înțelege și situația în care se află acum, când trebuie să termine și un proiect de învățămînt la fel de important.

-Trecând spre responsabilitățile tale din Cupa Davis, evidența de acolo arată că România stă deocamdată în doi jucători de simplu, Ungur și Copil, și un dublu redutabil, Mergea-Tecău. Cum vezi perspectiva?
-A fost o vreme când eram mult mai “voioși” la băieți decât la fete. Acum lucrurile s-au schimbat. Simona Halep dar și restul jucătoarelor românce din circuit fac din România o forță în tenisul feminin. La băieți a fost un vid de juniori, de noi talente, de băieți care să urmeze după mine, în afară de Ungur, Crivoi și Copil. Bine, pentru mine misiunea e oarecum ingrată, pentru că la un meci al României trebuie să pui în teren ce ai mai bun în acel moment, ori e clar că acest grup de patru jucători sunt jucătorii momentului. Astfel încât e destul de complicat să mă gîndesc și la alte perspective, cel puțin pentru proximul meci, cel cu Israelul. Dar în același timp s-au adus mereu în ultima vreme tineri jucători, să stea în preajma titularilor. Cluburile de tenis, federația, academiile de tenis care se formează în România, super-starurile tenisului românesc care pot deveni modele, acestea ar putea fi motoarele care să împingă și alți jucători tineri înspre top. Rețeta stă și în șanse, în luarea vieții în propriile mîini, să nu aștepți neapărat să îți vină ajutorul de altundeva, să te bazezi mult mai mult pe tine însuți. Sunt câteva exemple chiar și de jucători care au avut noroc de mulți bani din partea părinților, gen Mc Enroe, Federer, Gulbis, care, cu tot acest avantaj, n-ar fi ajuns atât de departe fără muncă, fără să își găsească motivație. Revenind la Patrick, și el se situează în categoria celor care au resurse financiare. El are șansa să își poată alege drumul în viață. Dar dacă este să își aleagă tenisul, datoria mea este să îl învăț să facă acest lucru cu toată motivația din lume.