Intr-un interviu acordat saptamanalului Prosport, care a aparut azi impreuna cu Ziarul Financiar, tenismanul legitimat la Winners Tennis Club Cluj-Napoca, Patrick Ciorcila, vorbeste despre efortul financiar de care a fost nevoie pentru a ajunge speranta tenisului romanesc. Investeste 70.000-80.000 de euro pe an si pana acum, in cariera, a adunat din tenis 12.000 de dolari

In spatele devenirii unui jucator de tenis se țes povesti cu miile. Story-uri care se centreaza pe puncte forte precum rezistenta de android cu circuite perfecte, echilibru mental pasat de vocea antrenorului cu par alb sau al psihologului care transforma orice rictus in zambet. Dar si pe talent si indemanare. Din toate aceste scantei nu poate lipsi insa elementul care intretine focul pasiunii pana la varsta in care pasiunea se transforma in meserie. Si meseria in generator de resurse financiare necesare pentru ca flacara sa capete o alta forma. Forma unei provocari. A unei intretineri continue. Cu adversari sau cu tine insuti. Forma unui progres continuu aducator de faima si de combustibilul care reaprinde focul. Banii. Un subiect despre care sportivii vorbesc de la rar spre foarte rar. O tema tabu pe care unul dintre pustii de perspectiva ai sportului romanesc a acceptat sa o abordeze pentru ProSport.

Patrick Ciorcila are doar 17 ani si isi amesteca visurile in termobag numai cu lungul de linie. Pentru ca planul sau e pe termen lung. S-a insurubat doar pentru moment pe locul 589 ATP si e considerat unul dintre cei mai talentati tineri ai tenisului romanesc. Clujeanul s-a aflat si pe pozitia 539 in ierarhia mondiala in 2014 si a reusit sa impresioneze cu un joc estetic, alimentat de placerea cu care practica sportul alb, despre care vorbeste insufletit cu fiecare ocazie. Ultima isprava? A intrat pe tabloul principal de la Nastase-Tiriac Trophy, datorita unui wild-card, si a simtit ca atinge cerul cu crestetul capului. L-a condus pe ucraineanul Serghei Stakhowsky (92 ATP) cu 6-2, cedand in final cu 2-6, 6-2, 6-1. O lectie pe care si-a pus-o in buzunarul secret al gentii, un meci ce-l alimenteaza cu o noua doza de ambitie.

Patrick se identifica acum cu un jucator de perspectiva, insa a ajuns la acest nivel printr-o cascada de sacrificii. Poate fi perceputa drept povestea clasica a copilului care asorteaza de mic albul echipamentului cu praful rosu lipit de tibii. Parintii sai au dispus de resurse financiare pentru a-l sustine, chiar si de un club de tenis. Tatal sau, Horia Ciorcila, este unul dintre fondatorii si actualul presedinte al Bancii Transilvania. Dar ce se intampla cu ceilalti tineri romani, cei care nu dispun de fonduri pentru a se deplasa la turnee? Patrick Ciorcila, un tanar care a trecut intr-un timp foarte scurt prin toate etapele pe care marea performanta din tenisul mondial le cere, explica toata cheltuielile la care parintii lui au fost supusi sa recurga de cand a inceput sa joace tenis, la varsta de 5 ani (terenuri de inchiriat, echipament sau rachete): “Sumele cheltuite erau mici la inceput, asa cum e si normal la o varsta frageda. Bineinteles, pe masura ce am crescut si am ajuns sa merg la turnee, undeva la varsta de 7 ani, sumele au ajuns la alt nivel. Apoi, am intampinat o alta etapa la 12 ani, atunci cand am inceput sa calatoresc prin strainatate, pentru a merge la competitiile de juniori de acolo”. Orice detaliu, decisiv pentru un jucator de tenis, de la pantofi si pana la rachete se poate transforma la un moment dat in schimbator de viteze: “E important sa dispui de cele mai bune conditii, atat in ceea ce priveste terenurile de antrenament, sala de forta, cat si materialele pentru joc. Obtii un mare plus pentru cariera ta, daca nu iti lipseste nimic din necesitatile din ziua de astazi. La ce concurenta intalnim acum, mai ales daca vorbim de nivelul la care se joaca, echipamentul, de la pantofi si pana la rachete, poate face clar diferenta”.

70.000-80.000 de euro cheltuieli pe an, la doar 15 ani

Trecerea de la juniori la seniori reprezinta o adevarata gaura financiara. Iar scara de salvare pare ascunsa tot intr-un cotlon care duce spre seiful cu bani. Deplasarile la turneele de pe intreg globul au inceput sa devina o obligatie, in incercarea de a avansa in clasament: “La 15 ani am decis sa nu mai joc la juniori si sa intru in circuitul profesionist ATP. De atunci, evoluez doar la turnee Futures, Challenger si in cateva competitii ATP 250. In ultimii 5 ani am calatorit in 44 de tari, costurile ridicandu-se la cateva zeci de mii de euro pe an. 70.000-80.000”.

Nu ai bani, te piezi in clasament, dar si “pe drum”

In tenis, la categoriile mici de varsa abandonul nu e un termen folosit rar. Si nu abandonul de pe terenul propriu-zis. Abandonul de pe terenul performantei. Cauzele? Tot situatiile financiare. Patrick continua: “Da. Foarte multi jucatori abandoneaza tenisul din aceasta cauza. Cunosc multi tenismeni care nu si-au mai permis sa mearga la turnee si s-au pierdut pe drum”. Totusi, nu termenul financiar reprezinta cel mai important atu pentru a ajunge in topul mondial: “Cel mai important e sa ai dorinta si placerea de a juca tenis, dar si motivatia de a depune un effort constant. Insa, este esential sa ai parte de conditiile minime, pentru a-ti crea o perspectiva asupra viitorului tau ca jucator”, e unghiul de abordare al lui Ciorcila.

400 de euro pentru o semifinala. Prea putin pentru a acoperi masa si cazarea

In cei trei ani la profesionisti, Ciorcila a mers in cea mai mare parte a timpului la turnee de tip Futures, la fel ca si majoritatea tinerilor romani, strangand 12.000 de dolari din premii, in toata cariera. Competitiile din aceasta categorie se situeaza pe locul al saselea pe o scara valorica, dupa Grand Slam-uri, turnee Masters, turnee ATP 500, turnee ATP 250 si turnee Challenger. In principiu, la Futures participa jucatorii care nu se regasesc in Top 200 mondial, si in acelasi timp cei care se afla pe minus cu conturile bancare. De ce? “Premiile la turneele Futures mi se par extrem de mici. Ca un exemplu, daca ajungi intr-o semifinala, castigi undeva la 400 de euro, adica nu iti poti acoperi nici cazarea sau costurile de la acel turneu. In opinia mea, premiile ating un nivel prea mare la tenismenii de top si unul prea mic la restul. Din acest motiv renunta cei mai multi, fiindu-le extrem de greu sa se descurce”.

Ajungi in top 150, iti scoti banii investiti

“Astfel, cheltuielile sunt mult mai mari decat premiile pe care le-am castigat. Doar daca ajungi in primii 150, sa zicem, iti poti acoperi cheltuieliile cu valoarea castigurilor”. Pentru a reusi sa atinga obiectivul propus, Ciorcila munceste din greu. A facut primul pas si a luat pulsul turneelor mari, organizatorii de la Nastase-Tiriac Trophy, competitie din seria 250, oferindu-i un bilet gratuit pe tabloul principal de simplu, chiar saptamana trecuta. “Am fost incantat ca organizatorii mi-au oferit acest wild-card si au avut incredere ca pot face o figura frumoasa, le multumesc pentru asta. A fost o experienta benefica. Am facut tot ce am putut la acel meci si am reusit sa ii iau un set lui Stakhovsky, chiar daca eu zic ca puteam si mai mult. Voi mai evolua la calificari la cateva turnee ATP in acest an si sper sa ajung pe un tablou principal, desi imi va fi foarte greu”.

Patrick a vorbit si despre eforturile pe care parintii sai le fac pentru a ajuta tenisul, dar si despre experientele care l-au ajutat ca junior, cum ar fi meciurile disputate la academiile din SUA: “Parintii mei au investit in constructia unui club de tenis, Winners Tennis Club, la Cluj. Clubul cuprinde 12 terenuri de tenis si, pe langa turneele de amatori care sunt organizate in fiecare saptamana, clubul are si zeci de copii la initiere, cativa juniori de perspectiva si turnee profesioniste. Eu am avut sansa sa joc un turneu important de juniori in SUA, la Nick Bolletieri, dar si la Gabriel Trifu, unde am stat doua saptamani in pregatire. Trifu are acolo multi jucatori si m-a ajutat cu acomodarea in SUA, in acele saptamani. Toate experientele prin care am trecut pana acum cred ca m-au ajutat, chiar daca au fost bune sau mai putin bune. Pot sa invat din greseli si sa incerc sa nu le mai repet pe viitor. Faptul ca am calatorit si calatoresc in continuare reprezinta un lucru benefic, pentru ca pot invata din fiecare loc ceva nou”.

*articol preluat din saptamanalul ProSport aparut pe 29 aprilie 2014, impreuna cu Ziarul Financiar