Winners Tennis Club a găzduit în ultimele zile BT Tennis Cup II, al doilea mare turneu național din acest an adresat tuturor categoriilor de vârstă, de la 10 până la 18 ani. Competiția, care a beneficiat de prezența a peste 80 de tenismeni din colțurile țării, a inclus, pe lângă probele de simplu, și probe de dublu la categoriile 12 și 16 ani.

Iar cum o competiție are și câștigători, îi vom enumera pe cei care au fost premiați astăzi la BT Tennis Cup II:

-categoria 10 ani, fete: Alexandra Petric de la Winners Tennis Club a câștigat trofeul cu 3 victorii, fiind urmată de Angela Zait de la CS Universitatea Târgu-Mureș. Angela a înregistrat 2 victorii, pierzând în finala pentru primul loc cu Alexandra Petric, scor 1-6, 3-6.

-categoria 12 ani, băieți: Marco Mania (CSM Timiș) a câștigat tabloul de 16, impunându-se în ultimul act în fața sătmăreanului Erich Funkenhauser, scor 6-4, 7-5. Printre jucătorii care s-au făcut remarcați la acest turneu au fost și Kevin Lovas (CSM Petroșani) și Mihai Carcoana (Athletic Luduș).

-categoria 14 ani, fete: Iris Kiraly (CSM Zalău) a fost cea mai bună jucătoare de pe tabloul de 16, fără să cedeze vreun set. Aceasta s-a impus în fața Ralucăi Floca-Oprea, scor 6-2, 6-0.

-categoria 16 ani, băieți: Horia Turica (CS Brașov) a câștigat BT Tennis Cup II la categoria sa după o finală spectaculoasă în compania sătmăreanului Laurențiu Stăncioiu, scor 6-7, 6-3, 6-4. Pentru ultima treaptă a podiumului s-au bătut Alex Pușcaș (CS Protenis Șimleul Silvaniei) și Kevin Shen (CS TC Pamira), primul impunându-se cu 6-4, 7-5.

-categoria 12 ani, fete, dublu: perechea Luca/Floca-Oprea a bifat două victorii în cadrul competiției și a câștigat BT Tennis Cup II. Poziția secundă le-a revenit Taniei Munteanu și Anei Tifrea (o victorie), iar podiumul a fost completat de perechea Buciu/Tibil (fără victorie).

-categoria 12 ani, băieți, dublu: Erich Funkenhauser/Marco Mania au făcut o finală mare împotriva lui Kevin Driment/Kevin Lovas, scor 6-1, 6-4, cei din urmă fiind principalii favoriți ai competiției.

-categoria 16 ani, fete, dublu: Iris Kiraly și Anca Rusu au câștigat fără probleme la această categorie, bifând două victorii. Locul 2 a fost ocupat de Iuliana Buciu și Andreea Bora (o victorie), iar podiumul a fost completat de Adelina Cucerzan și Denisa Cherecheș (fără victorie).

-categoria 16 ani, băieți, dublu: Kevin Shen și Călin Simu au câștigat o categorie foarte echilibrată. Locul 2 a fost ocupat de Ștefan Bârsan și Constantin Velicea, iar locul 3 le-a aparținut lui Paul Todea și Alex Pușcaș.

AICI puteți accesa o mică galerie foto cu toți câștigătorii de la BT Tennis Cup II.