Pe terenurile de zgură de la Winners Tennis Club Cluj-Napoca începe sâmbătă, 11 mai, faza calificărilor pentru tabloul principal al turneului internațional Banca Transilvania Open 2013. Futures-ul de 10.000 de dolari se desfășoară în perioada 13-19 mai și strânge la start nume importante din tenisul mondial, dar și tineri care vor avea un cuvânt greu de spus în viitor, în sportul alb. Peste 100 de jucători din 18 țări de pe trei continente se vor duela pentru trofeul primului turneu Futures găzduit de România în acest sezon.

Datorită numărului mare de jucători care și-au anunțat prezența la Cluj, tabloul calificărilor va fi alcătuit din 64 de tenismeni, primele meciuri urmând să înceapă sămbătă, 11 mai, de la ora 09:00. Faza calificărilor se va întinde pe trei zile, de sâmbătă până luni (11-13 mai), urmând ca de marți, 14 mai, să înceapă duelurile de pe tabloul principal al competiției, atât la simplu, cât și la dublu. Până la sfârșitul săptămânii viitoare, pe terenurile de la Winners Tennis Club se va desfășura un maraton de tenis, urmând ca vineri, 17 mai, să fie programată prima finală a competiției, cea de la dublu. Sâmbătă, 18 mai, începând cu ora 11:00, se vor disputa semifinalele de la simplu, pentru ca duminică, în ultima zi a turneului, 19 mai, să se joace finala de simplu a Futures-ului Banca Transilvania Open 2013. Ultimul act va începe la ora 11:00 și va fi urmat de festivitatea de premiere.

Săptămâna viitoare, în fiecare zi, TVR Cluj va transmite în direct un meci de la Banca Transilvania Open 2013, cu începere de la ora 16:00, iar în week-end și finalele turneului.

Așadar, Winners Tennis Club îi așteaptă pe toți iubitorii tenisului să vină în Parcul Rozelor, începând de sâmbătă dimineața, pentru a se bucura de sportul alb practicat la cel mai înalt nivel. Terenurile de joc sunt puse la punct, tribuna este pregătită, terasa vă așteaptă, vremea e numai bună pentru tenis, așa că veniți în număr cât mai mare să vedeți la lucru tenismeni de pe trei continente în cadrul Futures-ului Banca Transilvania Open 2013.