Tânărul tenisman clujean, Patrick Ciorcilă (16 ani), s-a calificat pe tabloul principal la turneul Futures F2 din Madurai (India). Jucătorul legitimat la Winners Tennis Club Cluj-Napoca s-a impus în fața neamțului Mats Moraing cu scorul 6-3, 6-2, reușind astfel să-și asigure un loc la tragerea la sorți pentru tabloul principal. Primele confruntări de la Futures-ul din Madurai vor începe mâine, 4 martie. Patrick Ciorcilă îl va întâlni marți, 5 martie, în primul tur la Madurai pe indianul Shabaaz Khan (20 de ani), venit și el din calificări. Competiția cu premii totale de 10.000 de dolari se va disputa în perioada 4-10 martie.

Patrick Ciorcilă a făcut deja joncțiunea la Madurai cu Victor Crivoi, principalul favorit al Futures-ul F2. Crivoi s-a impus în finala Futures-ului F1, în fața indianului Jeevan Nedunchezhiyan, scor 7-6 (3), 7-5, câștigând astfel turneul de la Chennai. Cei doi tenismeni români se vor pregăti împreună și la Madurai, urmând să facă echipă pe tabloul de dublu al Futures-ului F2. Primul lor meci este programat luni, 4 martie, în fața perechii indiene Antony/Mohammed.