Winners Tennis Club a găzduit în ultimele trei zile, sub egida Federației Române de Tenis, turneul de categoria I, BT Tennis Cup V, competiție ce a strâns pe terenurile de zgură din Parcul Rozelor aproape 70 de copii cu vârste cuprinse între 10 și 18 ani. Pasiunea pentru sportul alb s-a simțit în aer pe toată durata competiției, unii dintre copii părăsind turneul în lacrimi.

Printre câștigători s-au numărat David Manu de la TC Sun Alba (10 ani, băieți), Daniela Homei de la ELP Bistrița (10 ani, fete), Daniela Calistru de la Tom Tenis Cluj (14 ani, fete) sau Alex Stokker de la Sănătatea Oradea (14 ani, băieți). La categoriile 12 ani și 16 ani, băieți, s-au desfășurat și meciuri de dublu. Competiția a fost dotată cu premii în valoare totală de 7.000 de lei.

AICI, pe site-ul oficial al Federației Române de Tenis, puteți accesa listele cu toate rezultatele din cadrul acestui turneu.