Winners Tennis Club a găzduit în perioada 5-8 octombrie Cupa Winners, ultimul turneu din categoria BCR Tenis Partener din acest sezon. Competiția s-a disputat pe patru niveluri de joc: 5, 6, 7 și 8.

La nivelul 5 a fost înghesuială pe tabloul principal, iar unde sunt mulți jucători oricând pot să apară surprize. Prin urmare, primii doi favoriți au părăsit competiția devreme, Sorin Florea (1) s-a retras, iar Sebastian Feher (2) a fost eliminat după doar două meciuri. Finaliștii la nivelul 5 au fost Paul Adrian Pălăcean și Horea Popan. Pălăcean s-a calificat în finală după ce l-a eliminat în penultimul act pe Sever Boar (6-4, 6-1). Celălalt finalist, Popan, a avut un parcurs foarte bun la acest turneu, eliminându-i pe rând pe favoriții numărul 2 și 5, pe Sebastian Feher respectiv Paul Alin Șipoș. Calificarea în ultimul act a reușit-o grație victoriei în fața lui Peter Krejcik (6-3, 7-5). În finală, Horea Popan s-a impus în fața lui Paul Adrian Pălăcean cu 2-6, 6-4, 6-4.

La nivelul 6, favoritul numărul 1 al turneului, italianul Sergio Turrini, s-a retras, făcând astfel mult mai ușoară misiunea celui de-al doilea favorit de pe tablou, Bogdan Andrei Moldovan. Acesta a disputat finala cu Dan Buga (favorit numărul 3), impunându-se cu 6-0, 6-2. Și nivelul 7 a oferit câteva surprize, favoriții fiind eliminați chiar în primele meciuri. Finala s-a disputat între Lucian Ciupei și Alexandru Șerban, primul câștigând cu 4-6, 6-4, 6-4. Meciul a fost unul foarte disputat.

Nivelul 8, cel mai spectaculos din cadrul Cupei Winners, a oferit o serie de meciuri încrâncenate. Printre remarcați au fost membrii familiei Plăcintar, tatăl și doi băieți, care au dominat tabloul. Finala s-a disputat între frații Plăcintar, Cătălin și Flaviu. Ultimul s-a impus cu 4-6, 6-4, 6-4, după un meci care nu de puține ori ne-a dus cu gândul la tenisul profesionist.

Așadar, Winners Tennis Club a găzduit al șaselea turneu marca BCR Tenis Partener din acest sezon. “Am încheiat al patrulea an în care suntem gazde ale BCR Tenis Partener. În fiecare an am organizat între 6-8 turnee de acest gen și ne bucurăm să vedem cât de bine au fost primite. Sperăm ca și la iarnă să reușim să organizăm un turneu de dublu în balon, iar la anul să găzdui la fel de multe turnee”, a declarat Lucian Boldor, directorul de turneu.