Winners Tennis Club, în colaborare cu Federația Română și Federația Europeană de Tenis, organizează, pentru a doua oară în Cluj-Napoca, turneul internațional de tenis pentru juniori AEGON Junior Open 2012. Turneul face parte din circuitul Tennis Europe Junior Tour dedicat juniorilor, baieți și fete cu vârsta de 16 ani și se va desfășura în perioada 29 iulie – 5 august a.c. pe terenurile Winners Tennis Club din Parcul Rozelor.

AEGON Junior Open este un eveniment sportiv de o importanţă majoră pentru tinerii sportivi, fiind un prilej pentru juniorii tenisului local şi naţional de a se afirma la nivel mondial. Este susținut de grupul financiar AEGON, cunoscut internațional pentru implicarea intensă în tenis și în sport, în general.

În cele șapte zile de concurs, la Winners Tennis Club vor participa peste 100 de jucători din toată lumea, în prima zi de concurs fiind programate 24 meciuri din care 8 la dublu.

„Cu o tradiție de peste 30 de ani, circuitul Tennis Europe Junior Tour, din care face parte și turneul de la Cluj, a crescut de la de 40 turnee la peste 300 în prezent. Importanța acestui circuit este demonstrată și de faptul că fiecare jucător aflat astăzi pe primele poziții ale tenisului mondial a participat la acest campionat la începuturile carierei sale în tenis” a declarat Jacques Dupré, Preşedintele Tennis Europe. Nume importante ale tenisului precum Ivan Lendl, Steffi Graf, Roger Federer, Justine Henin sau Andy Roddick au obţinut primele rezultate sportive remarcabile participând la circuitul Tennis Europe Junior Tour.

Compania AEGON susține pentru al doilea an consecutiv acest turneu. „Avem, la nivel mondial, o tradiție în promovarea sportului ca stil de viață sănătos dar și o politică de implicare în viața comunităților în care activăm. AEGON susține anual în Marea Britanie cel puțin 7 turnee, printre care și Cupa Reginei,” a declarat Sînziana Maioreanu, Director General AEGON. „De asemenea, grupul nostru se implică și în promovarea altor sporturi, cum ar fi fobalul – AEGON este sponsorul oficial al echipei olandeze Ajax Amsterdam – sau golful – compania susține în Statele Unite 3 importanți jucători de golf. În România, prin acțiunile noastre de sponsorizare și CSR, dorim să sprijinim măcar o parte din valorile cu care ne identificam și pe care am dori să le vedem cât mai prezente în Cluj și în România: sportul ca stil de viață sănătos, performanța și susținerea tinerelor talente,” a concluzionat directorul AEGON.

Grupul AEGON este unul dintre cei mai importanţi furnizori de servicii financiare din lume, specializat în asigurări de viaţă, planuri de pensii şi soluţii investiţionale. Cu sediul in Olanda şi cu o experienţă dovedită în domeniul financiar de peste 160 ani, AEGON activează cu succes în peste 20 de ţări de pe patru continente, unde, prin intermediul celor peste 27.000 de angajaţi, contribuie semnificativ la realizarea obiectivelor personale şi profesionale a peste 45 milioane de clienţi. In Romania, Grupul AEGON este prezent prin doua linii de business: asigurari de viata si pensii private.

Ovidiu Blag, Sânziana Maioreanu (Dreictor General AEGON), Lucian Boldor (Director turneu), Ioan Mărginean (Arbitru principal)

***