Jucătorul legitimat la Winners Tennis Club Cluj va participa, începînd de mîine, la primul dintre cele două turnee ITF Juniors pe care și le-a ales în Bulgaria. Este vorba despre Plovdiv Cup, pe terenurile de zgură ale clubului de tenis Locomotiv Plodviv, cu un tablou de 32 pe care Patrick Ciorcilă este calificat direct, avînd și statutul de favorit 8.

Pimul favorit este sîrbul Luka Ilic, al 114-lea jucător al lumii la categoria 18 ani.

Patrick Ciorcilă ocupă în acest moment poziția 230 mondial, după doar un an de cînd s-a înscris în circuitul ITF Juniors.

Ciorcilă își începea acestă aventură acum un an, pe 3 iunie, la Sibiu, atunci cînd a participat la primul său turneu ITF, ajungînd chiar în sferturi.

Cele mai bune performanțe ale sale la această categorie au fost cîștigarea titlurilor în Macedonia (august 2011) și Egipt (octombrie 2011), dar și finalelel din Bulgaria (august 2011) și Tunisia (octombrie 2011), rezultate care l-au propulsat serios în ierarhia mondială de simplu.

Ciorcilă a punctat mult și în proba de dublu, acolo unde are la activ două finale, la Sibiu și în Tunisia dar și o semifinală de dată recentă, în martie 2012, în Croația, care a fost foarte bine punctată.

Antrenat de Bogdan Nițescu, cu care formează o adevărată echipă, Ciorcilă (16 ani) se pregătește cu asiduitate pentru a trece dincoace de bariera locului 200, speranțele sale legîndu-se de o cît mai rapidă apropiere de locul 100 mondial, în primă fază.

(Material preluat de pe blogul jurnalistului Ovidiu Blag)