Jucătorul clubului Winners Tennis Club, Patrick Ciorcilă, a câştigat al treilea turneu în mai puţin de un an de la debutul său în circuitul juniorilor de 18 ani – turneul internaţional de tenis din Bulgaria, Plovdiv Cup.

Patrick a avut un traseu excelent în Bulgaria, învingându-l în finală pe cehul Pavel Staubert cu scorul de 6-4, 6-4, după ce în cele 5 meciuri anterioare nu a cedat niciun set.

Patrick, care a început în urmă cu un an să joace în ITF Juniors, are un palmares foarte bun, clasându-se momentan pe locul 168 într-un clasament mondial dominat de jucători cu vârsta de 18 ani, ceea ce reprezintă o performanță impresionantă, având în vedere că el are doar 15 ani.

Victoria de la ITF Plovdiv Cup 2012 vine să marcheze aniversarea unui an de la debutul său în circuitul profesionist ITF Juniors. În această perioadă Patrick a participat la 14 turnee care l-au purtat pe trei continente: Europa, America de Sud şi Africa. A câştigat un turneu în Macedonia, în august 2011, unul în Egipt, în luna octombrie 2011 şi a fost finalist la turneele din Bulgaria şi Tunisia. În celelalte turnee a ajuns fie în semifinală, fie printre primii 8 clasați,  fiecare dintre ele a reprezentând încă o experienţă acumulată, un pas mai aproape de succes.

„Câştigarea turneului din Bulgaria mă bucură foarte mult. Am avut meciuri grele, dar am jucat tot mai bine de la meci la meci, am fost încrezător în jocul meu şi am reuşit să rămân concentrat şi motivat până la sfârşit. Obiectivul meu este să ajung în primii 100 de juniori din lume astfel încât anul viitor să pot participa la cele 4 turnee de Mare Slem – Australian Open, Roland Garros, Wimbledon, US Open”, a declarat Patrick Ciorcilă.

Planurile sale de viitor includ prezenţa la o serie de turnee ITF din Europa, inclusiv turneul ITF de la Mediaş din luna mai a.c. La mijlocul lunii viitoare Patrick va participa acasă la turneul futures Banca Transilvania Open 2012, organizat de Winners Tennis Club.