Tenismanul clujean Patrick Ciorcilă, în vîrstă de 15 ani, a ales împreună cu antrenorul său, Bogdan Nițescu, o lună de turnee în America de Sud, în dorința de a acumula cît mai multe puncte care să îl propulseze în clasamentul mondial de juniori.

Ciorcilă e acum 220 mondial, la categoria 18 ani, iar la juniorii de 16 ani e pe locul 7 (dar acest lucru e deja neimportant pentru cei doi, care își doresc un clasament foarte bun la 18 ani).

După un zbor lung și istovitor, cei doi au ajuns acum trei zile în Chile, acolo unde începînd de luni se dă startul unui turneu de gradul doi, la Santiago de Chile. În această seară se trage la sorți și tabloul principal.

Patrick mi-a scris cîteva rînduri, dintre care spicuiesc: “Deocamdată ne antrenăm cu mare intensitate, încercînd să ne acomodăm, din toate punctele de vedere, noilor condiții. Terenurile sînt foarte proaste, poate cele mai proaste pe care am jucat vreodată, din acest punct de vedere e o surpriză neplăcută pînă acum. Sper ca asta să nu fie un impediment pentru jocul meu, pînă la urmă cu toții jucăm pe aceleași terenuri. Îi salut pe cei de acasă, le mulțumesc pentru mesajele de încurajare, sper să nu îi dezamăgesc”.

Vom fi cu ochii pe traseul lui Patrick din aceste săptămîni, și vă vom ține la curent și pe voi cu evoluțiile tînărului jucător clujean.

(articol preluat de pe blogul lui Ovidiu Blag)