Winners Tennis Club va găzdui, şi în acest an, turneul naţional BT Tennis Cup, care va avea loc în perioada 21 – 27 mai, în Cluj-Napoca, în Parcul Rozelor. Prima ediţie din 2011 a acestei competiţii, care poartă marca Banca Transilvania, dă startul unei serii de 10 turnee, toate organizate de Winners Tennis Club. Cinci dintre acestea – printre care şi o competiţie internaţională din categoria Futures, cu premii totale în valoare de 15.000 USD – sunt organizate cu sprijinul Băncii Transilvania.

BT Tennis Cup se adresează juniorilor cu vârste cuprinse între 8 şi 18 ani – fete şi băieţi – precum şi seniorilor. La iniţiativa organizatorilor, intrarea este liberă, aşa încât, la faţa locului, un număr cât mai mare de iubitori ai acestui sport să poată urmări competiţia, precum şi să-i susţină pe concurenţi.

Winners Tennis Club încurajează practicarea tenisului

Școala de tenis Winners Tennis Club încurajează practicarea tenisului, de la iniţiere până la nivel de performanţă, dar şi ca modalitate de petrecere a timpului liber. Prin activităţile şi serviciile oferite, se adresează copiilor şi tinerilor cu vârste între 4 și 18 ani, de instruirea cărora se ocupă 10 antrenori profesionişti de tenis.

Până în prezent, Winners Tennis Club a găzduit peste 30 de competiţii naţionale şi internaţionale, investind astfel în tenisul pentru juniori, precum şi în viitorii campioni.