Iulia Maria Fărcaș a ocupat locul I pentru categoria de vârstă 12F la Cupa „Marmatia” ce s-a desfășurat în Sighetul Marmației, jud. Maramureș, în perioada 19-20.06.2010. S-a jucat în sistem eliminator, Iulia învingându-și toate adversarele, cedând două ghemuri în cele trei meciuri disputate. Tânăra, antrenată de Bogdan Mihali, speră la un rezultat bun la Campionatele Naționale, punctele obținute consolidându-i poziția de frunte în clasamentul național. Dintre jucătoarele de generația ei, Iulia este cea mai bine clasată din județul Cluj, locul trei din Transilvania și între primele 10 jucătoare la nivel național.