Winners Tennis Club a încheiat sezonul de iarnă 2010 cu organizarea Cupei Diverta ediția a III-a, competiție de tenis de categoria a treia, cu participare națională, adresată jucătorilor de 14 ani băieți și fete. Organizate împreună cu B tenis Club, cele opt turnee jucate în două luni și jumătate la Winners Tennis Club, pe cele șase terenuri de zgură acoperite cu balon, au oferit jucătorilor de performanță de toate vârstele, de la copiii de 10 ani până la seniori, posibilitatea de a juca turnee puternice. Efortul organizatorilor a fost apreciat, jucătorii înscriindu-se în număr mare la acestea datorită condițiilor de desfășurare, a premiilor oferite și nu în ultimul rând a punctelor puse în joc de FRT.
Ultimul act indoor la Winners Tennis Club 2010 i-a avut câștigători, la fete pe Oana Irimescu de la TC Dorohoi 2008 care a trecut în finală cu 6-3; 6-3 de clujeanca Miruna Băican legitimată la Winners Tennis Club.

La băieți pe Dragoș Mădăraș de la SCM Deva care a câștigat finala în fața  sibianului Laurențiu Schinteie de la Pamira Sibiu, cu 4-6; 6-0; 6-1.

Și sezonul competițional de vară va fi la fel de bogat, în cele șapte luni, aprilie – octombrie, Winners Tennis Club va organiza 15 turnee importante, printre acestea numărându-se preliminariile Campionatului European pe echipe, băieți, 14 ani, un turneu Futures cu premii de 10.000 de euro precum și turnee din circuitul național, care vor aduce la Cluj un număr record de jucători.

Cupa Diverta Ediţia a III-a 14 ani 20-21 martie 2010
Ştire difuzată la postul de televiziune NCN

Click aici pentru galeria foto a competiţiei.

Datele tehnice ale competiţiei: